Penthouse

Termenul arhitectural – penthouse a aparut prima data in America anilor 1920 cand boom-ul economic era in floare permitand marilor antreprenori, din acele vremuri, posibilitatea de a avea o locuinta mai spatioasa decat un apartament obisnuit, dar nu la marginea orasului ci chiar in centrul metropolelor.

De obicei un penthouse se situeaza la ultimul etaj al unui bloc de locuinte, de preferat construit ca un modul in mijlocul acoperisului pentru a beneficia de posibilitatea de a avea si terasa inconjuratoare. Situarea lui la ultimul etaj ii confera mai multe elemente pe care le putem incadra in categoria – lux. Terasa cu priveliste asupra intregului oras, siguranta deoarece accesul se face doar pe baza de lift sau pe o singura intrare particulara, lipsa vecinilor de palier si nu in ultimul rand dimensiunile mari.

Cand vorbim despre design-ul de interior intr-un penthouse, vorbim strict despre eleganta, stil si bun gust. Numai la auzul termenului penthouse ne ducem cu gandul la bani, lux si opulenta. Insa vremurile au trecut si astazi este doar un termen, intr-adevar inca este o optiune costisitoare insa atunci cand vine vorba despre amenajarea interioara apeland la un designer de interior cu foarte multa imaginatie si fler, se pot face lucruri minunate cu sume moderate.

Astazi va propunem spre vizualizare amenajarea unui asemenea spatiu, amenajare gandita de catre un om talentat – designer Daniela-Valentina Vlaciu in colaborare cu Arhvisual.

Fara prea multe cuvinte credem ca proiectul se ridica la asteptarile clientului, nuantele neutre punctate din loc in loc cu elemente arhitecturale, texturi si lumini cochete reusesc sa dea spatiului un aer luxos si foarte primitor.